Tribalitatea: o cale spre înţelegerea societăţii în care trăim?

Existenţa noastră este inevitabil legată şi dependentă de societate. Această dependenţă are, evident consecinţele ei care se resimt atât la nivel individual cât şi la nivel social. În acest eseu aş dori să propun un model conceptual – o posibilă cale spre a înţelege sistemul social în care trăim. Eu mă refer acum la România pentru că acest mediu social este cel care mă (ne) afectează în mod direct. Un model conceptual se naşte într-o formă sau alta aproape inevitabil atunci, când un om vrea să înţeleagă un sistem (fie el social sau ecologic sau sistem solar). Dacă sunt coerente, simple şi sunt capabile să genereze „adevăruri generalizabile”, atunci modelul conceptual poate fi extrem de util în alocarea eficientă a timpului şi energiei în diferite „intreprinderi”, iniţiative, în a înţelege eventualele eşecuri etc. Evident, niciun model nu are valabilitate veşnică şi există situaţii care îl limitează. Cu acestea în minte, în următoarele voi prezenta evidenţe spre „caracterul tribal pronunţat al societăţii”. Nu sunt încă pe deplin iniţiat în ştiinţe sociale. Astfel, nu ştiu dacă un astfel de model s-a propus sau nu până acum pentru a înţelege, concret, sistemul social care se află actualmente pe teritoriul numit România. Scopul acestui eseu este doar de a invita la discuţie şi la gândire. Nu mai mult. Nu mă pronunţ nici în favoarea, nici în defavoarea tribalităţii (admit că există şi tribalitate „sănătoasă” şi tribalitate „nocivă”, mereu depinzând de contextul social). Publicând această idee pe blog, înseamnă şi faptul că sunt mai relaxat şi nu îmi pasă de precizia şi rigurozitatea ştiinţifică (care mi se pare deseori prea „constipată”).

O încercare de a defini trib(al)ul

Cu certitudine, există mai multe definiţii pentru ce inseamnă „trib”, „manifestare tribală” şi la ce scară socială (şi spaţio-temporală) se aplică. Amintesc aici lucrări interesante ale lui Konrad Lorenz şi discipolul lui Eibl Eibesfeldt, Desmond Morris şi dinspre estul europei, Csányi Vilmos. (poate nu este inutil să amintesc că etologia umană, ca ştiinţă, este inexistentă în România) Multiple surse par a accepta că, caracterul tribal este trăsătura societăţilor archaice. Câteva trăsături al unui trib (sau a societăţii cu caracter tribal): (i) Este format dintr-un grup de oameni, care se supun unor norme etice şi comportamentale unanim acceptate de toţi membri grupului. Aceste norme dau identitate acestui grup. Astfel, conflictele în cadrul tribului, sunt de regulă, reduse. Aceste norme pot fi mai mult sau mai puţin diferite între diferitele triburi. În funcţie de aceste diferenţe şi alţi parametri (legate de regulă de resurse şi monopolul acestora), conflictele dintre triburi pot fi frecvente - mult mai frecvente şi mai agresive, decât conflictele din cadrul tribului. Pe scurt descris: un trib se comportă ca un organism. (stadii aproape „perfecte” de supraorganism se întâlnesc la societăţile de furnici de exemplu, sau albine) (ii) Au un teritoriu bine definit, în funcţie de distribuţia resurselor. Teritoriul conţine resurse vitale existenţei tribului respectiv: hrană, adăpost, loc de recreere, loc strategic etc. Aceste resurse pot sau nu fi incluse în relaţii comenciale cu alte triburi. Dacă se face comerţ cu ele, este doar şi doar pentru a creşte bunăstarea tribului respectiv, şi implicit puterea lui. Aceste resurse sunt vehement apărate şi pot face subiectul certurilor şi a conflictelor tribale. (iii) Indivizii aparţinând unui trib manifestă comportament de neîncredere faţă de indivizii străini (din alte triburi). Orice individ străin poate periclita resursele şi securitatea tribului, astfel este ţinut departe (de exemplu, de resurse), eliminat sau tratat cu neîncredere. (iv) Există norme şi atitudini care sunt acceptate (chiar promovate) in cadrul tribului dar nu sunt acceptate când este vorba de relaţia cu membri altor triburi (de exemplu, a fi darnic, prietenos etc.). Şi invers este valabil: anumite norme şi comportamente sunt sancţionate in cadrul tribului dar pot fi încurajate faţă de membri altor triburi. (de exemplu furtul şi manifestările agresive – milţi „eroi naţionali” pot fi de fapt criminali) (v) Fiecare trib se crede superior altor triburi. Acesta se manifestă într-o serie de comportamente bine identificabile. Existenţa a „axis mundi” (vezi Mircea Eliade – de ex. „Sacrul şi Profanul”) de exemplu, arată că fiecare grup archaic a considerat că trăieşte în centrul „lumii” şi au arătat acesta prin diferite simboluri (construcţii, un stâlp, o scară etc. care de regulă se ridica „la cer”) (vi) Triburile pot manifesta „dear enemy effect”. "Dear enemy effect" este extrem de pronunţat la organismele puternic teritoriali. Individul sau grupul teritorial este permanenţă potenţial candidat pentru a ocupa (cu forţa dacă trebuie) resursele vecinului. Acesta este valabil şi invers. Astfel, toate triburile sunt "înarmate" pentru a-şi apăra teritoriul dar scanează în permanenţă punctele slabe ale triburilor vecine. Aşa rezultă de fapt un echilibru, care se numeşte "pace" între triburi. Evident, o pace "tensionată". Orice iniţiativă de "dezarmare" venită din partea unui trib îl va expune invaziei din partea triburilor vecine, deci, va rezulta în dezechilibru şi război. Dear enemy înseamnă de fapt ca tribul vecin ne este inamic (ca ne ia resursele la o adică) dar ne este şi drag pentru că îl ştim, şi nu avem conflicte fizice frecvente cu el (suntem deci în echilibru). Dacă apare un trib nou însă, vom coaliza cu triburile vecine ca să îl înlăturăm. E bine să fie aşa pentru că dacă intrusul distruge doar unul dintre vecinii "dear" existenţi, îi poate periclita pe rând pe toţi. Asta este deci efectul duşmanului drag, propus de etologi (Konrad Lorenz) şi modelat în teoria jocurilor de John Nash şi Robert Aumann (laureaţi ai Nobelului).

Consider să diferenţiez două mari extreme: tribalitatea „hard” cand punctele sus amintite (i-vi) se pronunţă foarte bine, sunt foarte evidente, si tribalitatea „soft” unde una sau mai multe puncte de mai sus pot lipsi pentru anumite perioade de timp şi nu sunt atat de pronunţate. Figura 1 arată un exemplu simplificat referitoare la capacitatea de a forma grupe funcţionale eficiente la diferite scări sociale, în funcţie de caracterul „soft” versus „hard” a grupului. Evident, grupele pot „oscila” între cele două extreme, în funcţie de anumiţi parametri (de exemplu, cantitatea şi calitatea resurselor, frecvenţa de contact cu alte triburi etc.)

Figura 1. Un model simplu care arată capacitatea de organizare a oamenilor în funcţie de „tribalitatea” care îi caracterizează la diferite scări sociale: de la individ la stat. Dacă persoana, grupul sau societatea se plasează spre extrema „soft”, sunt şanse mari pentru alcătuirea unor grupe funcţionale. În caz contrar, nu.

Cred că trăsăturile sus menţionate, caracteristice societăţilor archaice sunt perfect aplicabile pentru România de aztăzi. (şi altora desigur, dar s-a întâmplat să trăiesc in România şi mai precis, Sighişoara – şi înainte de toate pe asta vreau să o înţeleg)

România tribală

În următoarele o să menţionez câteva exemple care eventual, pot candida bine pentru a fi manifestări tribale pronunţate (spre extrema „hard”, vezi mai sus).

Religiile tradiţionale au deseori o tribalitate pronunţată pe când religiile mai noi au tendinţa spre diversificare şi a deveni „soft”. Resursa critică este aici reprezentat de om. Poate exista competiţie pronunţată între diferitele religii pentru acest substrat de resurse. Religia ca şi manifestare poate fi şi este în competiţie cu alte moduri de a aborda lumea.

Comunităţile tradiţionale rurale (are sunt de regulă şi religioase) sunt extrem de diverse în România. De la îmbrăcăminte, architectura caselor prin dansuri populare şi alte comportamente sau cunoştinţe, comunităţile tradiţionale undeva fac ca anumite regiuni sa fie rupte în bucăţi la modul „cultural”. Aşa mi se pare că aceste comunităţi tind spre extrema „soft”, foarte probabil ca o reacţie „naturală” la condiţiile de globalizare care se întâmplă inevitabil în condiţiile în care numărul de oameni creşte (mai mult decât) exponenţial.

Sindromul etnocentric este de fapt inducerea unor comportamente tribale „hard” în cadrul unor indivizi aparţinând unor naţionalităţi spre a-i direcţiona împotriva altei naţionalităţi. Conflictele româno-maghiare sau unele manifestări cu caracter teritorial cu diferite ocazii (vizibile atât la maghiari cât şi la români în Transilvania) cu caracter „hard” de exemplu menţinute pe un plan oarecum politic de ambele părţi sunt exemple bune în această direcţie.

Poza 1. Manifestări ai sindromului etnocentric din partea unor organizaţii româneşti şi maghiare la Cluj Napoca. Astfel de manifestări cu o pronunţată tribalitate hard deseori rezultă în violenţe fizice stradale şi contribuie la adâncirea situaţiei conflictuale ale diferitelor etnii (deci la promovarea şi oarecum menţinerea tribalităţii) (sursa: Internet, cuvinte cheie "15 Martie Cluj Napoca")

Triburi instituţionale cum ar fi consiliile locale, partidele politice, asociatiile vanatoresti, ocoalele silvice, universităţi, foruri de alocare a granturilor "importante" şi multe altele. Caracterul tribal al acestora se poate resimţi cînd o persoană doreşte să îşi exercite dreptul la informaţie publică. Această persoană poate provoca reacţii care se pot descrie cu toate punctele menţionate mai sus, dar în special punctele (iii), (v) şi (vi). Încercaţi de exemplu să intraţi în posesia unor informaţii referitoare la statutul pădurilor, sistemul de exploatare a lemnului etc. sau a unor hărţi, ca să vă daţi seama de ce vorbesc. Exemplele când persoane ajung să monopolizeze resurse comune importante pe cale politică sunt şi au fost mereu abundente în România, la nivelul „hard”. Comportamentul manifestat de unele grupări politice sunt de asemenea de o tribalitate „hard” cu toate punctele (i-vi) sus amintite foarte bine evidenţiate. Tribalitatea politică din România cred că ar putea fi un caz de studiu ştiinţific de mare potenţial datorită unor trăsături aparent unicate in Europa.

Tribalitatea prezentă între diferite „grupe de interes” inclusiv fundaţii sau alte asociaţii, conservaţionişti şi „exploatatori” etc. În aceste cazuri se manifestă un comportament „hard” de teritorialitate (de exemplu prin ţinerea posesivă, aproape paranoică uneori la date adunate de organizaţia respectivă sau manifestări tribale orientate spre alte organizaţii considerate tribale etc.). Această tribalitate duce la incapacitatea de a colabora şi de a fi eficienţi în a identifica şi rezolva efectiv anumite probleme.

Tribalitatea „de stradă”, tribalitatea mafiotă sunt alte cazuri de manifestări tribale cu puternice consecinţe sociale.

Tribalitatea individuală se manifestă atunci cănd trăsăturile mai sus menţionate (i-vi) sunt puternic prezente la un singur individ. Capitalismul de exemplu exploatează puternic tribalitatea individuală.Un alt caz de manifestare tribală a individului este când de exemplu cineva aruncă mizeria pe stradă, altcineva îi atrage atenţia, iar omul tribal consideră acest gest ca fiind atac la persoană, manifestând reacţie agresivă. Etc.

Toate exemplele menţionate mai sus au în comun următoarele: (i) ele reprezintă o barieră între individ şi societatea care este „deasupra” tribului. (ii) Sunt obstacole în calea dezvoltării (sociale, economice, culturale „sănătoase” din punct de vedere social). Sărăcia şi incapacitatea organizării şi a luării deciziilor de exemplu se pot datora unei instituţii rupte în bucăţi tribale, aşa cum cred ca este România azi. (iii) Într-o societate unde tribalitatea este prezentă la nivel „hard”, este puţin probabil ca persoanele cu idei inovatoare şi potenţial benefice sistemului să evolueze şi să capete amploare în societatea respectivă. De regulă, dacă aceste persoane se manifestă, stârnesc reacţie adversă (vezi de exemplu punctele i-iii mai sus) sau sunt folosiţi, rareori promovaţi. Orice manifestare individuală poate fi considerată ca potenţial periculos şi astfel, va fi într-un fel sau altul oprit (prin desconsideraţie, marginalizare, excludere etc.).

Cu ce mă poate ajuta acest concept?

Pe mine personal mă ajută să înţeleg sistemul în care trăiesc şi lucrez zi de zi. Mă ajută să imi evaluez în permanenţă atitudinea şi manifestările comportamentale pe care le am în raport cu alţii. Nu îmi manifestă încredere persoanele, grupurile cu trăsături pronunţate de tribalitate (tribalitate „hard", Figura 1). Pe cât este posibil, îi evit într-un mod „netribal”. Ipoteza tribalităţii poate scurta multe discuţii. De exemplu, în loc să se discute ore în şir despre greşelile unui partid politic sau manifestările etnocentrice dure, este de ajuns să ne gândim în tribalitate. Dacă auzim pe cineva urlând pe stradă: manifestă comportament tribal, unde el este tribul versus "restul lumii". Manifestările tribale sunt previzibile şi înainte de a încerca controlarea lor trebuie să fie înţelese (ca şi bolile dealtfel: pot fi vindecabile doar dacă sunt înţelese). Cred că dacă am putea reduce tribalitatea din România la nivel minimal ("soft" - de tot nu se poate şi nu trebuie), social acceptabil, ar putea avea efecte benefice semnificative şi multiple.

Referinţă (blog) adăugat în data de 16 August:

Emilia Corbu: România Tribală. Publicat în data de 1 Iulie 2010. http://emilia-corbu.blogspot.com/2010/07/romania-tribala.html

Tibor Hartel